Uneori, visele noastre se așază în fața noastră ca niște munți înalți, ale căror vârfuri se pierd în nori. Le privim de jos, cu mâinile în buzunar și cu inima tremurând ușor, întrebându-ne dacă suntem făcuți pentru asemenea înălțimi.
Dar adevărul e că niciun munte nu cere să fie urcat într-o singură zi. El cere doar un prim pas.
Planul nu începe cu o hartă perfectă – începe cu o intenție. Cu o șoaptă din interior care spune: „Hai să încercăm.” E suficient să aprinzi o lumânare mică în cel mai întunecat dintre coridoare, iar lumina ei, oricât de fragilă, îți va arăta următorul metru de drum.
Planificarea este o formă de magie liniștită.
E momentul în care îți așezi gândurile ca pe niște semințe în palmă și îți spui că merită să le plantezi, chiar dacă nu știi cât de repede vor încolți. E o promisiune față de tine însuți că vei da timp timpului să lucreze.
Când începi să materializezi o idee, nu o face gândindu-te la cât e de greu, ci gândindu-te la cât e de frumos.
Gândurile tale sunt lutul.
Perseverența ta este roata olarului.
Iar fiecare acțiune mică este o mișcare care modelează forma finală a visului tău.
Nu te teme dacă la început nu știi exact ce faci.
Nici răsăritul nu știe cum va lumina lumea înainte să apară.
El doar se ridică puțin câte puțin, până când ziua devine inevitabilă.
Așa sunt și lucrurile greu de realizat:
Imposibile doar până când încep să se lase atinse.
Lasă planul să fie busola ta, nu lanțul tău.
Lasă pașii mici să fie victoriile tale secrete.
Și lasă visul să crească în ritmul său, în timp ce tu continui să plantezi, să modelezi, să aprinzi lumina aceea mică ori de câte ori se stinge.
Pentru că, în cele din urmă, orice stea pe care o vrei să o atingi începe cu același gest simplu:
îndrăzneala de a întinde mâna spre ea.
0 comentarii