Ce e mai frumos ca fericirea?
Pare bizar și în același timp frumos, cum o frază te poate duce în 1000 de locuri cu gândul.
Uităm să fim fericiți în goana noastră după fericire!
Am văzut oameni care încă luptă deși ei au ce își doreau până atunci, dar tot nu sunt fericiți. De ce? Pentru că niciodată nu vor fi dacă nu știu decât să vrea lucruri fără să se mulțumească cu nimic. O mulțumire vine în primul rând și din respectul față de cel care îți oferă. A fi nemulțumit mereu arată că așa vei fi toată viața! Fericirea ta nu trebuie să atârne de ceva sau de cineva, trebuie să depindă de tine, în primul rând de cât de bine te cunoști pe tine.
Ce e mai frumos ca fericirea?
Vrei să fi fericit? Caută să fi! Acum, oricând, oriunde!
E ceva ce te mulțumește? Fă acel lucru indiferent de ce zice lumea sau de ce ar trebui făcut. Crezi că pentru ei contează ca tu să fi fericit? Sau în ce constă defapt pentru ei fericirea? A lor sau a ta?
Să fi fericit că trăiești și că ai o casă în care să trăiești, mulți deși își doresc nu au parte.
Consideri că ai ajuns în momentul în care nimic din ce ai nu îți mai place? Întreabă-te de ce, unde e greșeala? Privind adânc în sufletul tău îți vei da seama.
3 comentarii
Ionescu Maria · 21 ianuarie 2020 la 8:51
Foarte frumos. Foarte adevarat tot ce ati scris. 🤗
Miha · 21 ianuarie 2020 la 21:44
Mulțumesc! 🤗
Miha · 22 ianuarie 2020 la 21:48
Mulțumesc frumos! :*