Rămâi numai acolo unde îți place
Pentru cei care urăsc ziua de luni şi aşteaptă weekend-ul şi concediile ca pe o izbăvire: Dacă urăşti ziua de luni este doar o chestiune de timp până când ajungi să îţi urăşti întreaga săptămână şi, în curând, întreaga viaţă. Faptul că urăşti ziua de luni este un semn timpuriu că eşti pe un drum greşit şi oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, întoarce-te. Pentru mulţi oameni, ziua de luni semnifică începutul activităţii care le ocupă cel mai mult timp din durata existenţei lor. De obicei este muncă sau şcoală. Faptul că nu îţi place ceea ce faci, faptul că nuaştepţi cu entuziasm o nouă zi pentru a face activitatea pe care o alegi în mod voluntar zi de zi, dar — deşi nu îţi place — continui să o faci cu perseverenţă, ce îţispune? Dacă nu îţi place ziua de luni, e un semn că activitatea principală a vieţii tale îţi face rău în loc să îţi facă bine.
Rămâi numai acolo unde îți place
Dacă te concentrezi pe bani nu vei face niciodată bani. Cum se fac banii? Cineva are de oferit ceva ceea ce alţii percep valoros. De la pastă de dinţi până la maşini, cărţi şi orice lucru care costă bani. Tu ce ai valoros de oferit? Angajatul clasic îşi imaginează că dacă îşi vinde timpul (8, 10, 12 ore pe zi) este îndreptăţit să fie plătit. Ei bine, cât valorează acele ore luate din viaţa ta şi vândute? Merită investiţia asta? Să îl faci pe altul bogat cu orele vieţii tale în timp ce tu primeşti nişte fărâmituri? Dacă îţi place, continuă. Dacă nu îţi place, învaţă să creezi valoare, să îţidezvolţi abilităţi care să te facă opersoană valoroasă. Abia atunci vei începe să faci bani adevăraţi, când vei înţelege ce însemană valoarea.
citat din Pera Novacovici
0 comentarii